“Deşi în România peste 6 milioane de persoane au acces
la Internet, iar cardurile emise de bănci se apropie de 10 milioane,
cetăţenii încă preferă cozile la ghişeu pentru
plăţile impozitelor şi taxelor către institutiile statului,
foarte puţini utilizând instrumentele de plată existente. ASSI, ca
administrator al serviciilor e-guvernare din România, va promova şi
dezvolta Ghişeul Virtual de Plăţi astfel încât gradul de
utilizare al acestuia de către cetăţeni să crească
semnificativ.”, a declarat Daniel Gruia, preşedintele ASSI la
conferinţa bianuală ANIAP (Asociaţia Naţională a
Informaticienilor din Administraţia Publică) cu tema: „SISTEME
INFORMATICE INTEGRATE PENTRU ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ” ce s-a desfăşurat
la Mamaia în perioada 4-6 Septembrie 2008.
Ghişeul Virtual de Plăţi va intra în curând
într-o etapă de dezvoltare suplimentară pentru a permite introducerea
de noi servicii plătite electronic de către persoanele fizice sau
juridice către autorităţile locale, urmând ca până la
sfârşitul anului să existe deja noi beneficiari în sistem care
să încaseze taxele şi impozitele prin intermediul Ghişeului,
având în vedere faptul că şi costurile pentru instituţiile
publice, în ceea ce priveşte racordarea la acest sistem, sunt aproape
nule, ele fiind compuse doar dintr-un minim efort de a se înregistra, de a
urmări şi gestiona rapoartele de plăţi.
“Ghişeul virtual de plăţi este un proiect
început de MCTI şi preluat de ASSI tocmai în premisa uşurării
relaţiei dintre administraţia publică şi finanţatorii
acesteia, cetăţenii şi medi¬ul de afaceri, astfel că în
curând sperăm să vedem cât mai multe instituţii pub¬lice locale
sau centrale racordându-se la acest sistem din care nu pot avea decât
beneficii.”, a adăugat preşedintele ASSI, domnul Daniel Gruia.
Ghişeul Virtual de Plăţi reprezintă
sistemul informatic de utilitate publică, parte a sistemului e-guvernare,
prin intermediul căruia persoanele fizice şi juridice pot efectua
plăţi electronice cu cardul către autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale din România. Astfel, orice
cetăţean sau reprezentant autorizat al unei companii poate efectua
plăţi cu cardul pentru orice debit către instituţiile
statului român, cu condiţia înregistrării în sistem a serviciului de către
instituţia beneficiară a plăţii.
La conferinţă au mai fost prezenţi şi
alţi reprezentanţi ai unor instituţii direct implicate în
procesul de modernizare a administraţiei publice precum Ministerul
Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul
Administraţiei şi Internelor, Institutul Naţional de
Administraţie, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din
România, Asociaţia Municipiilor din România – AMR, Asociaţia
Oraşelor din România – AOR, Asociaţia Comunelor din România – ACoR,
reprezentanţi ai companiilor private furnizoare de soluţii de
e-guvernare pentru administraţia publică, ai mass media şi nu în
ultimul rând membrii ANIAP.
Agenţia pentru Serviciile Societăţii
Informaţionale (ASSI) a fost reprezentată la acest eveniment de
către Dl. Daniel Gruia, Preşedinte, D-na Roxana Bănică,
Vicepreşedinte, Roxana Zamfir şi Mirela Toma, reprezentante ale
Departamentului de Management Clienţi şi parteneriate Strategice
Internaţionale.